Umărul este una dintre cele mai complexe și mobile articulații ale corpului uman. Datorită structurii sale, permite efectuarea unei game largi de mișcări, însă tocmai această flexibilitate îl face mai vulnerabil la accidentări și afecțiuni ale tendoanelor. Atunci când aceste structuri sunt afectate, activități simple precum ridicarea brațului, îmbrăcarea sau transportul unor obiecte pot deveni dificile și dureroase.
Leziunile tendoanelor umărului apar atât în urma unor traumatisme, cât și ca rezultat al uzurii produse în timp. Înțelegerea modului în care se produc și a simptomelor pe care le provoacă poate ajuta la identificarea timpurie a problemei și la alegerea tratamentului potrivit.
Ce rol au tendoanele umărului
Tendoanele fac legătura dintre mușchi și oase și au un rol esențial în stabilizarea articulației și în realizarea mișcărilor. Cele mai importante aparțin coafei rotatorilor, un grup de patru mușchi care lucrează împreună pentru a controla mișcările brațului și pentru a menține umărul stabil.
Aceste tendoane sunt solicitate în permanență, mai ales în cazul persoanelor care practică sporturi, desfășoară activități fizice intense sau efectuează frecvent mișcări repetitive deasupra capului. În timp, ele se pot inflama sau deteriora, favorizând apariția rupturilor.
Rupturile parțiale și complete
Nu toate leziunile tendoanelor au aceeași gravitate. Uneori este afectată doar o parte din tendon, iar în alte situații ruptura este completă.
O ruptura partiala supraspios reprezintă una dintre cele mai frecvente leziuni ale umărului. Aceasta apare atunci când doar o porțiune a tendonului este deteriorată, fără ca structura să fie complet întreruptă. Pacienții acuză de obicei durere la ridicarea brațului, disconfort în timpul nopții și scăderea forței musculare. Dacă este diagnosticată la timp, această afecțiune poate răspunde foarte bine la tratamentul conservator și la recuperarea medicală.
În schimb, o ruptura de coafa rotatorie implică afectarea unuia sau mai multor tendoane care formează acest complex muscular. În funcție de dimensiunea rupturii și de nivelul de activitate al pacientului, tratamentul poate varia de la kinetoterapie și fizioterapie până la intervenții chirurgicale minim invazive.
Cum se stabilește diagnosticul
Evaluarea începe cu un consult ortopedic, în cadrul căruia medicul analizează simptomele, mobilitatea articulației și forța musculară. Pentru confirmarea diagnosticului sunt utilizate frecvent investigații imagistice precum ecografia și rezonanța magnetică (RMN), care oferă informații detaliate despre starea tendoanelor.
Stabilirea rapidă a diagnosticului este importantă deoarece o leziune netratată se poate agrava în timp. O ruptură parțială poate evolua către una completă, iar recuperarea poate deveni mai dificilă și mai îndelungată.
De asemenea, identificarea exactă a tipului de leziune permite alegerea celei mai eficiente strategii terapeutice.
Tratamentul și recuperarea
În multe cazuri, tratamentul conservator oferă rezultate foarte bune. Repausul, administrarea medicamentelor antiinflamatoare, fizioterapia și exercițiile de kinetoterapie contribuie la reducerea durerii și la refacerea mobilității umărului.
Atunci când ruptura este extinsă sau simptomele persistă în ciuda tratamentului, medicul poate recomanda intervenția chirurgicală pentru repararea tendonului. Ulterior, recuperarea medicală are un rol esențial în restabilirea funcției normale a articulației și în prevenirea recidivelor.
Pe lângă tratament, adoptarea unor măsuri preventive, precum încălzirea înainte de activitatea fizică, evitarea suprasolicitării și executarea corectă a exercițiilor, poate reduce riscul apariției unor noi leziuni. Cu un diagnostic precoce și un plan terapeutic adaptat, majoritatea pacienților își pot recăpăta mobilitatea și pot reveni la activitățile obișnuite fără durere.
